luni, 17 decembrie 2018

Escu Monstrulescu

Toţi copiii din tărâmul nostru sunt perfect de acord că Escu Monstrulescu de la parter este un monstru in toată regula. Părul alb, ochelari, baston, mers şchiopătat. Pare un bătrânel simpatic, văzut din spate. Dar de-ndată ce-şi întoarce privirea spre tine, te fixează cu ochi aspri şi fulgerători, iar vocea scrijelită şi ameninţătoare te ţintuieşte în loc. Bastonul se transformă în câine de pază ce poate ataca oricând.

“Domnul Escu? Nu este decât un vecin bătrân, fără prea multă răbdare, e adevărat, spune mama. Despre ce monstru vorbeşti tu?”

Mama nu înţelege. Ea nu ştie nimic de papucii de casă târşâiţi pe cimentul rece al scării blocului care îmi dau fiori. Doar pentru că ştiu că sunt ai Lui. Habar nu are ea că drumul spre apartamentul 38, unde vieţuim noi, este o călătorie primejdioasă prin meleagul întunecat al monstrului. În astfel de momente tăcerea este esenţială, dacă nu cumva vitală, altfel rişti să-l trezeşti. Păşesc încet şi simţurile îmi sunt ascuţine la maxim. Pândesc fiecare sunet. 



Escu Monstrulescu trăieşte la parterul blocului nostru cu 4 etaje. Acolo are un adevărat regat. Şi-a luat în stăpânire grădina comună a imobilului pe care a tranformat-o într-un adevărat paradis. Are trandafiri alb şi roz, lalele şi narcise primăvara şi o explozie de legume. Am o imagine clară asupra raiului domnului Escu doar de sus, din tărâmul meu de la etajul 4. Doar cu ochii deasupra pervazului, pentru a nu fi detectată, îl urmăresc cum pliveşte cu grijă grădina, cum udă cu dăruire florile, cum pufăie din ţigară aşezat pe scăunelul mic de lemn. La ce se gândeste oare Escu Monstrulescu?  De ce adună lângă el acest rai cu floricele delicate, în care orice obiect străin 
ajuns din greşeală, o minge de-a noastră, de pildă, este confiscat şi întemniţat fără milă?

Poate pentru ca doar în acest paradis ecoul propiei voci, obosită să alunge copiii de pe banca blocului, să-şi mustre soţia şi vecinii 
nu reuşeşte dintr-un anumit motiv să pătrundă. Aici ecoul se îmblânzeşte, iar haina de mostru sfâşiată de ţepii trandafirilor roz lasă să se întrevadă un Escu fără Monstrulescu. Cred că acolo e Raiul lui, iar noi nu mai aveam loc.