Dimineaţa, când m-am trezit, am văzut cum deasupra caselor vecine zboară o foaie. I-am admirat atentă dansul, părea liberă sau...eliberată? Avea mişcari sigure, jucăuşe, pline de forţă.
Apoi, am uitat de ea. Spre seară am văzut-o din nou zburând. Era jos, aproape de geamul meu, dezorientată, pierdută.
Am prins-o din dansul ei haotic şi am aşezat-o pe birou. Părea că-şi trage sufletul. Era goală, tăcută, respira mai uşor. Am inceput să-i destăinui aceste cuvinte. Incet, ca pentru a nu o răni. Apoi am lăsat-o singură în lumina pală a asfinţitului, cu geamul întredeschis, în caz că vrea să plece din nou.
N-a plecat, am găsit-o a doua zi tot acolo, cuminte, împăcată. Am aşezat-o într-un caiet, cu pielea strâns lipită de cea a altor foi scrise. Ele, celelalte - m-am gândit eu apoi - n-au fost niciodată libere. Nu m-as mira să le admir cândva pe toate dansând pe cerul dimineţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu