Credeti-mă, i-am spus mereu lui M să nu mai stingă lumânările aprinse pentru vii sau morti din biserică. Hai, pentru cei morti, mai merge, dar pentru vii? I-am explicat că oamenii isi pun acolo gânduri, dorinte, vise ascunse pe care le trimit spre cer, in speranta de a fi ascultate si poate, indeplinite. Dacă le stingi, stingi dorinte si porti responsabilitatea lor. Degeaba! M m-a privit semi-serios cu ochii lui inocenti dar asta nu insemna nimic. Era pană la urmă plăcerea lui de jucăus să stingă focul jucaus, imediat ce era singur. El si victimele lui, Lumanările. Cu un zambet de vulpoi asternut pe fată. Dar ce s-a intamplat mai apoi, il las si pe el sa vă mai povesteasca.
Da, mama mi-a spus care-i povestea cu lumanările, dar n-am crezut-o. Duminică am fost la Muzeul Satului si acolo e o biserică mică care ne place tare. Eu am pandit-o pe mama si cand am văzut ca iese din biserică tusht- fusht, am stins lumanările si-am plecat multumit. Ne-am plimbat cu troti si totul a fost normal. Dar noaptea..."
Soapte, soapte...
Vreau să devin bogat!
Fă ca Irinel sa mă iubeasca!
Te rog, vreau sa trec acest examen!
Imi doresc muuult masinuta cu telecomandă!
Ajuta-l pe bunicu sa treaca prin gaura cheii...
Si soaptele se ajungeau unele pe altele din urmă, frangandu-se si tăindu-si calea intr-un bulgare ce se rostogolea la vale si devenea din ce in ce mai mare si vajaitor.
M-am speriat si am strigat "Mama!!!"
Am venit iute si cand m-am lămurit un pic cum stau lucrurile, daca pot zice astfel, l-am ajutat in primul rand să oprească bulgarele. Prea devenea mare si de nestavilit! Si in timp ce incercam să-l imblanzesc, am inceput să realizez ce se-ntamplă. Auzeam tanguiri, rugăminti fierbinti, unele amuzante, ce-i drept, dar altele cu totul emotionante. Senzatia mea era că agitatia aceea făcea Dorintele să se-ncurce intre ele si m-am temut ca nu vom sti să le mai descurcăm. Ne-am asezat langă pat si-am inceput amandoi să desfacem fire, fire acel ghem urias. Era noapte, să fi fost ora 11-12, stăteam amandoi in lumina caldă a veiozei, cu acele dorinte ciudate intinse pe covor.
Nici nu-mi era somn.
Păi ar fi fost culmea, dupa toate astea! Asa..si cum stăteam noi pe covor, numai vedem că apare langa noi un personaj ciudat : mic, ciufulit tare, cu niste dinti mari si incurcati. Se uita atent la noi, apoi la fire, cu un zambet strengar pe fată.
Piticul ciudat: He-hee, ai incurcat-o, prietene! i-a zis lui M.
M: Ce?
Piticul ciudat: Păi? Acu' tre sa indeplinesti dorintele stinse.
M: Pai? De ce eu?
Piticul ciudat: Iaca! Dacă le-ai oprit sa ajungă unde trebuie, acu' ele singure nu mai stiu drumu' Căldura lumanării le ajuta.
M: Le punem din nou la lumanare - a propus M.
Piticul ciudat: Nu merge, că-s deja fire de Dorintă.
M: Le ducem la biserică inapoi.
Piticul ciudat: Nu merge nici asta.
M: Si ce să fac cu ele?
Piticul ciudat: Sa faci să se-ndeplinească.
M: Nu stiu cum.
Piticul ciudat: Heee, vedem ce putem face. Hai, suie-te!
I-a aratat lui M un vehicul care era ceva intre sanie si mătura unei vrăjitoare.
Esti sigur? Am banguit eu, uitandu-mă temătoare la M, la pitic, apoi la sanie..
Piticul ciudat: Da, da, baiatu' tre să rezolve singur. Altfel nu scapă de dorinte.
Au zburat pe geam si eu am privit lung in urma lor.
Mi-a fost frică la inceput si strangeam tare de sania aia. Si piticu' ăla ranjea ciudat, se intorcea la mine si-mi făcea din cand in cand cu ochiu'.
Si-am mers toata ziua pe la toti oamenii care si-au pus dorinte. Pfuu, cam multi. Si-a trebuit să-i facem să si le indeplinească sau măcar să incercam. Si n-a fost usor.
Domnu ăla care vroia sa fie bogat, dormea toată ziua, fata cu examenu' era numai la disco, copilul cu masinuta nu prea era cuminte, bunicului nici prin cap nu-i trecea să intre prin gaura cheii si Irinel pur si simplu nu o plăcea pe Irina. Si tot asa...
Situatia părea incurcată rau.
M: Auzi, l-am intrebat eu pe pitic, poate dorintele unora nici nu trebuie să se indeplinească, că nu merită.
Piticul ciudat: Aia se prea poate, dar n-avem de unde sti. Asa că noi tre să le-ndeplinim.
M: Da nu putem să mergem sa-l intrebăm pe cel care le indeplineste?
Piticul ciudat: Nu.
M:De ce?
Piticul ciudat: Că nu stiu cine e!
M: Ahh..
După cate mi-au povestit ei ulterior, n-a fost o chestiune simpla. Au trebuit să invartă timpul, asemenea acelor unui ceasornic in fată si in spate, iar timpul prezent să-l inghete. Astfel au reusit sa-l determine pe bunic să intre prin gaura cheii, vrand -nevrand, Irinel se pare că a plăcut-o candva la gradi pe Irina, fetita cu 2 cozi portocalii iar copilul nu prea cumine, devenit adult, pur si simplu nu si-a mai dorit masina cu telecomandă. Iar Fata cu examenul a fost multumită să-l treaca cu brio la venerabila varstă de 68 de ani. In ceea ce priveste domnul cu dorinta de imbogătire, l-am ajutat să acumuleze o avere considerabilă la jocul Monopoly.
Cum-necum, descurcaseră ei ghemul de Dorinte, dar ele nu-si luau zborul, oamenii nu erau satisfăcuti iar M tot nu avea liniste. Nu stiam ce să mai facem...
Apoi ne-a venit ideea. Am mers la mica noastră biserică, cu Dorintele in buzunarul jachetei, le-am asezat frumos aranjate pe o masută si am apris o lumanare. Si in lumina ei tremurătoare, M a soptit incet, incet Dorinta lui. Si-atunci am vazut cum ele, celelate, incep incet să miste, ca dezmortite si, călăuzite de micul gand al lui M si-au luat zborul, lăsand in urmă un M obosit dar impăcat.
Nu stim dacă Dorintele s-au implinit sau nu. Sperăm că da. Dar pot să vă spun că acum, de fiecare dată cand vizităm biserici, M si-a făcut obiceul să privească cu atentie micile lumanări cum palpaie si cred eu că si-a inventat un nou joc. Imi spune in soaptă, cu multă grijă, că aude dorintele vorbind. Apoi imi insiră zeci de povesti care mai de care mai colorată. E un joc frumos si-l face să se simtă bine, la fel cum ne simtim si noi, cei mari, in jocul nostru cu lumanările.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu