Cercelia doamna este cochetǎ, grǎsuţǎ şi parfumatǎ. Are un magazin de cercei în centru, pe o strǎduţǎ îngustǎ şi pietruitǎ. Ii merge destul de bine, are cumpǎrǎtori fideli deja. D-na Cercelia poartǎ în fiecare zi o altǎ pereche de cercei, desigur, din propria colecţie.
Iarna, d-na Cercelia aproape cǎ hiberneazǎ, pentru cǎ nu iese deloc din casǎ. Nu suportǎ frigul. Stǎ toata ziua în fotoliul ei preferat, lângǎ şemineu şi îmbinǎ pietre cu sârmuliţe pânǎ seara târziu. Cercei cu pietre transparente, preţioase, semipreţioase, strǎlucitoare sau opace, cercei pastelaţi sau coloraţi, argintii sau aurii. Asta face de dimineaţa pânǎ seara. Comandǎ brioşe de la brutǎria de vis-a-vis şi le mǎnâncǎ împreunǎ cu pisica ei grǎsuţǎ si pufoasǎ. Adesea îşi pune muzicǎ la gramofon si danseazǎ. Se simte un pic cam singurǎ si uneori lǎcrimeazǎ. Ii plac prǎjiturelele micute si numai cu cǎpşuni, are mereu flori pe masa din bucǎtǎrie si adorǎ mirosul gutuilor. Deţine o colecţie impresionantǎ de pǎlǎrioare cu pene şi citeşte poezii cam siropoase.
Odatǎ cu venirea primǎverii iese din amorţealǎ şi din casǎ, se întinde şi toarce uşor ca o pisicǎ la mângâierea razelor soarelui.
In primele zile de mai d-na Cercelia obişnuieşte sǎ meargǎ pe ţǎrmul mǎrii, în cǎutarea “comorilor”- aşa le zice ea - mici pietricele sculptate de mare şi vânt, scoici, firicele de nisip. Toate acestea o încântǎ pe d-na Cercelia, care îşi imagineaza deja frumoasele bijuterii ce vor ieşi din mâinile ei.
Si într-o astfel de zi scǎldatǎ în razele soarelui, se-ntâmplǎ ca d-na Cercelia sǎ-l cunoascǎ pe dl. Pandantiv. Suplu, elegant, pedant şi-nmiresmat, Dl Pandantiv este şi el in cǎutarea “comorilor”, având un magazin de pandantive, pe o strǎduţǎ îngustǎ, pietruitǎ, din centru. Işi zâmbesc, se citesc din priviri, el îi oferǎ braţul şi pleacǎ împreunǎ spre o ceainǎrie, care se dovedeşte a fi preferata amândurora. Aflǎ cu plǎcere cǎ şi El si Ea adorǎ
prǎjiturelele micute şi doar cu cǎpşuni, cǎ îi îngrozeşte frigul, cǎ au mereu flori pe masa din bucǎtǎrie şi cǎ mirosul de gutui le este cel mai drag. Si nu mult le trebuie pânǎ hotǎrǎsc data cǎsǎtoriei.
Intr-o fericitǎ zi de iunie, el cumpǎrǎ rochia, ea costumul, împreunǎ aleg florile, invitaţiile, restaurantul, muzica, totul perfect, totul potrivit, aşa cum vrea ea, aşa cum vrea el. Dar nu şi cerceii şi pandantivul, purtaţi de ea, purtat de el. Ea va alege pentru el, el pentru ea. Va fi o surprizǎ, surpriza ei, surpriza lui.
Iunie, zi frumoasǎ, însoritǎ, aşa cum vrea ea, aşa cum vrea el. Aşa cum au visat împreunǎ. Se privesc, îşi zâmbesc şi...brusc, pǎmântul se cutremurǎ. Totul se rupe, totul se destramǎ. Cerceii ei, pandantivul lui – ea susţine ca n-ar purta aşa ceva, el cǎ nu-şi poate imagina gâtul lui atârnat de un astfel de pandantiv. Decid amândoi, pe loc, fǎrǎ întârziere, fǎrǎ ezitare – e prea perfecta nepotrivirea! Nu se poate trece peste aşa ceva!
Se sting luminile, se strâng florile, se rup invitaţiile şi fiecare se întoarce în singuratatea lui.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu