Mai mult ca sigur
ai cunoscut-o cândva pe STANA. Cel mai probabil ai întâlnit-o în autobuz, dacă
părintii ei nu posedă o masină, pentru simplul fapt că nu suporta mişcarea şi
astfel o evită pe cât se poate. Stana n-are sensibilitate, n-are maniere, e ca
un pietroi greu pe care îl arunci într-o apă mică.
Când urcă în
autobuz, se repede ca o fiară pe un scaun şi nu se dezlipeşte de-acolo orice ar fi. Iar
pentru siguranţă, îşi montează nişte ventuze care o fixează perfect de locul pe
care doreşte să-l păstreze. Odată, pe când mergea cu autobuzul, unei doamne în
vârstă ce călătorea în picioare i s-a făcut rău, iar călătorii i-au solicitat
Stanei locul, pentru ca femeia să se aşeze. Însă Stana s-a făcut STANĂ DE
PIATRĂ şi nu s-a dezlipit de pe tron. Degeaba au încercat oamenii să o smulgă
din locul ei, Stana era bine lipită în scaunul şi-n jocul cu care se delecta pe
telefon.
Nu de puţine ori,
în jurul Stanei şi-al tronului ei regal se află copii fără stare, femei trase de
spate de alţii din burtă, bastone tremurând moşnegi, ochelari ascunzând
nevăzători, dar Stana rămâne STANĂ. Nimic nu o mişcă, nimic nu o emoţionează.
Îi plac jocurile
pe mobil, muzica bubuită şi comediile cu liceeni. Vă întrebaţi probabil cum
arată mama unei Stane? În principiu, tot
o STANĂ, doar că mai mare. STANELE mamă şi fiică nu ies în oraş decât ca să
mănânce. Când merg pe stradă singure sau împreună, niciodată nu se dau la o
parte din faţa unui trecător, e o chestiune de orgoliu. Stana noastră mică dar
de fapt şi cea mare n-ar avea nicio prietenă dacă pe lumea asta n-ar fi multe
alte STANE, BETOANE, CĂRĂMIZI, TĂLPI DE PANTOFI, etc. Astfel, la şcoală, Stana
noastră are un grup bine definit din care nu iese şi nu intră nimeni şi
care este de temut, pentru că este mare şi greoi.
Necazul a apărut
atunci când Stana noastră, contrar obiceiului unei STANE ...s-a îndrăgostit. Şi
în mod inexplicabil nu de un Stan, ceea ce n-ar fi chiar aşa de uimitor, ci de
Flufiu, un băiat subţire, manierat, elegant şi pe deasupra şi poet. Fiind în
focurile dragostei, Stana a încercat în toate felurile să-i intre acestuia în
graţie, s-a împins în el pe scările şcolii, i-a aruncat cu hârtii în cap în
timpul orelor, i-a trimis poze cu ea cea frumoasă, machiată şi îmbrăcată în
rochia de nunţi a Stanei mame, s-a mutat în banca din spatele lui, i-a pus gumă
de mestecat pe scaun, i-a dedicat la radio o piesă bubuită în care se distingea
pe alocuri cuvântul “love”...şi câte şi mai câte i-au trecut prin cap Stanei,
pe toate le-a încercat, gândindu-se că una poate va functiona. Dar nimic nu
părea să-l afecteze pe Flufiu, care devenise în ceea ce o privea pe ea un …
SLOI DE GHEAŢĂ.
Încercările
Stanei, din ce în ce mai agresive şi disperate păreau că au atins paroxismul
când Flufiu deveni deodată transparent. Invizibil, doar pentru Stana, care îl
căuta disperată din priviri. Nemaiavând încotro să arunce veninul ce-l
strânsese de atâta timp, simţi cum se naste în interiorul ei un balon, care se ingrasă,
se hrăneste cu fiecare zi de transparentă a lui Flufiu.
Aşa se face că
într-o joi, la ora de chimie, în liniştea dimineţii, pe la ora 8:15, Stana a
explodat ...prefăcându-se în pietre, pietricele şi lacrimi. Lacrimi cum nu mai
văzuse nicio STANĂ pe pământ . Lacrimi atât de multe şi atât de fierbinţi că
dizolvară gheaţa transperentă în care se afla Flufiu şi acesta redeveni
vizibil.
Căci vedeţi, poate
orice STANĂ oricât ar fi ea de STANĂ şi oricât de STANĂ ar fi moştenirea ei,
are în ea un pumn de lacrimi curate care odată ce reuşesc să erodeze piatra,
ies afară şi spun lumii în râuri poveşti frumoase despre interioruri ascunse.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu